Ciclohexanonă

Ciclohexanonă
Nume IUPACCiclohexanonă
Alte denumirioxociclohexan
ciclohexilcetonă
Identificare
SMILES
C1CCC(=O)CC1
Număr CAS108-94-1
ChEMBLCHEMBL18850
PubChem CID7967
Informații generale
Formulă chimicăC6H10O
Aspectlichid incolor
Masă molară98,15 g/mol
Proprietăți
Densitate0,9478 g/mL
Punct de topire−47 °C
Punct de fierbere155,65 °C
Solubilitate în apă
8,6 g/100 mL (20 °C)
Presiune de vapori5 millimetre of mercuryi[1]  Modificați la Wikidata
Pericol
X : Nociv
Nociv,
Fraze RR10, R20
Fraze S(S2), S25
SGH02 : InflamabilSGH07 : Toxic, iritant, sensibilizant, narcotic
H226, H332,
H226 : Liquide et vapeurs inflammables
H332 : Nocif par inhalation
NFPA 704

2
2
1
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Ciclohexanona este un compus organic cu formula (CH2)5CO. Este un compus ciclic format din șase atomi de carbon, conținând și o grupă carbonil de tip cetonă. Cu timpul, probele de ciclohexanonă devin galbene, din cauza oxidării. Este slab solubilă în apă și miscibilă în solvenți organici comuni. Miliarde de kilograme de ciclohexanonă sunt produse anual, în majoritatea cazurilor ca precursor pentru nailon.[2]

Utilizări

Majoritatea cantității de ciclohexanonă produsă este consumată ca și precursor pentru nailon de tipul 6,6 și 6. Aproximativ jumătate din cantitatea mondială este transformată în acid adipic, plecându-se de la ciclohexanonă și ciclohexanol, cel din urmă fiind oxidat cu acid azotic. Restul de ciclohexanonă, mai mult de un miliard de kilograme anual, este transformată în oxima corespunzătoare. În prezența acidului sulfuric ca și catalizator, oxima suferă o rearanjare moleculară, dând amidă ciclică numită caprolactamă:[3]

Vezi și

Referințe

  1. ^ http://www.cdc.gov/niosh/npg/npgd0166.html  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ Michael T. Musser "Cyclohexanol and Cyclohexanone" în Ullmann's Encyclopedia of Industrial Chemistry, Wiley-VCH, Weinheim, 2005.doi:10.1002/14356007.a08_217
  3. ^ Josef Ritz; Hugo Fuchs; Heinz Kieczka; William C. Moran (), „Caprolactam”, Ullmann's Encyclopedia of Industrial Chemistry, Weinheim: Wiley-VCH, doi:10.1002/14356007.a05_031.pub2