Paul Nicorescu
| Paul Nicorescu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1]  Dărmănești, Bacău, România[1] |
| Decedat | (54 de ani)[1] Iași, România[1] |
| Cetățenie |  România[1] |
| Ocupație | arheolog |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitate | |
| Organizație | Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași |
Modifică date / text  | |
Paul Nicorescu (n. 29 iunie 1890, Joseni, azi Dărmănești, județul Bacău – d. 24 iunie 1946, Iași) a fost un istoric român și arheolog român, profesor la Universitatea din Iași. A obținut licențele în Drept (1913) și Litere (1914) la Universitatea din București și a fost numit asistent onorific (1913) și apoi titular (1916) la Muzeul Național de Antichități de pe lîngă Universitatea din București. A participat la săpături arheologice în Dobrogea, la Ulmetum și Histria, alături de Vasile Pârvan. A fost bursier al Școlii române din Roma între anii 1922-1924.[2]
După susținerea tezei de doctorat în litere și filosofie la Universitatea din București, în 1925, a fost numit, în 1927, profesor titular de istorie antică, epigrafie și antichități la Facultatea de Litere din Iași. Pe lângă activitatea didactică și științifică, a fost director al Muzeului de Antichități al Universității din Iași după moartea lui Orest Tafrali și director al Seminarului pedagogic universitar din Iași (1933-1938).[2]
Note
- ^ a b c d e Arheologi.ro, accesat în
- ^ a b *** (), „Paul Nicorescu – istoric și arheolog”, Evenimentul, accesat în
Bibliografie
- Rodica Radu, „Paul Nicorescu – o personalitate a vieții culturale ieșene”, Ioan Neculce. Buletinul Muzeului de Istorie a Moldovei, Iași, 1996-1997, s.n., 2-3, p. 161.
- Veronica Turcuș, „Paul Nicorescu și Școala Română din Roma” Arhivat în , la Wayback Machine., Anuarul Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” Iași, t. XLIX, 2012, p. 295–314.
| ||||||||
