Yair Rosenblum

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă.
Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.

Yair Rosenblum (în ebraică: יאיר רוזנבלום‎; n. 1944 – d. 27 august 1996) a fost un compozitor israelian de muzică ușoară, autor a numeroase cântece din categoria așa numitului cântec ebraic (zemer ivri)

Yair Rosenblum s-a născut la Tel Aviv. El a fost directorul muzical al corului armatei israeliene în anii 1960-1970.

Rosenblum a compus mai ales pentru ansamblurile de muzică ale armatei de uscat și ale flotei militare, pe care le-a dirijat. Unul din cele mai cunoscute cântece pe care le-a creat este Cântecul pentru pace - Shir lashalom din anul 1970. El a compus și pentru radio și televiziune, și a colaborat cu mai multe formații de muzică ușoară și ansambluri corale. A dirijat de mai multe ori la festivalurile de muzică ușoară israeliană de la Arad. Yair Rosenblum a compus peste 1.000 de cântece, inclusiv Givat Hatahmoshet (1967), Besimlá adumá (În rochie roșie), Hahaím Hayafim (Viața frumoasă) ,Shalvá (Tihnă), Halleluya și Ma avarekh (Cum să binecuvântez)

Yair Rosenblum a murit de cancer în 1996 la Holon, la vârsta de 52 ani, după doi ani de suferință. A fost înmormântat la cimitirul din kibuțul Einat.

Premii si onoruri

  • 1996 - post mortem - premiul AKUM (Asociația compozitorilor și autorilor) pentru întreaga sa activitate. Premiul a fost predat fiicei sale, Karen Rosenblum.
  • 2009- Poșta israeliană a emis un timbru poștal cu efigia sa

Legături externe

  • articol la moartea lui Yair Rosenblum pe saitul JWeekly Naomi Segal, JTA, 30 august 1996 Composer of peace song dies
  • IMDb
Control de autoritate
  • BNF: cb169671927 (data)
  • ISNI: 0000 0000 4080 2850
  • LCCN: n2007066927
  • MusicBrainz: 1bdbe44a-111f-4faf-895b-298555b66574
  • SNAC: w6c85v8t
  • VIAF: 33912172
  • WorldCat Identities (via VIAF): 33912172